Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Gerard Manley Hopkins, un important precursor al poeziei moderne

        de Victor Olaru

Gerard Manley Hopkins s-a născut la Londra, primul din cei nouă copii ai lui Manley and Catherine (Smith) Hopkins. Tatăl său , înstărit fondator al unei firme de asigurări maritime a fost, ulterior, şi consul general al Marii Britanii în Hawaii. În 1863 a fost primit la Balliol College, Oxford, unde i-a avut ca profesori pe Matthew Arnold şi Walter Pater, proeminent estetician şi critic al Angliei victoriane, a carui estetică il va influenţa. Tot acolo, l-a cunoscut pe poetul Robert Bridges, cel mai bun prieten al său şi a venit în contact cu Benjamin Jowett, John Ruskin şi mai ales cu John Henry Newman, care a exercitat o influenţă hotarâtoare asupra sa, primindu-l ulterior în rândurile bisericii catolice. În 1867 Ruskin obţine în mod stralucit licenţa în Limbi Clasice, iar un an mai tarziu devine preot iezuit. Considerând ca poezia este nepotrivită cu vocaţia aleasa, îşi arde toate versurile de până atunci, reluînd scrisul în 1875, la scurt timp după hirotonisirea sa din 1877. Deoarece munca parohiala nu il satisfacea, îşi petrece restul vieţii ca profesor de limba elină la diverse colegii romano-catolice, mai intâi la Stonyhurst, în Anglia şi, apoi, la Dublin, unde moare de febră tifoidă în 1889, fiind ingropat în Cimitirul Glasvenin din cartierul georgian al oraşului.

Poezia lui Hopkins a ramas necunoscuta publicului în timpul vieţii sale. Prietenul sau, Robert Bridges, a strecurat in mod gradat poemele sale în antologii: Poets and Poetry of the Century (1893) şi The Spirit of Man (1916), iar apoi le-a editat intr-un volum postum în 1918, în plină revoluţie modernistă. Datorită precauţiei şi atenţiei lui Bridges, poemele lui Hopkins au fost salvate de la uitare, ajungând să fie astăzi subiect de largi interpretări critice şi conferinţe, asigurându-i totodată autorului statutul unui clasic. Ediţiile complete din 1930 şi 1948 au fost primite cu entuziasm. Versul îndrazneţ şi experimental al lui Hopkins, care i-ar fi bulversat pe contemporanii săi victorieni, a stârnit un viu interes in secolul al XX-lea şi a exercitat o puternică influenţă asupra poeţilor perioadei, atât în Anglia: W.H.Auden, Cecil Day Lewis şi Dylan Thomas, cât şi în America: Hart Crane, critica ajungând să considere creaţia poetică hopkinsiană, totuşi limitată cantitativ, ca fiind egală operelor lui Browning,Tennyson sau Matthew Arnold.

Valoarea literara a operei lui Hopkins ar putea fi evidenţiată în trei direcţii. În primul rând, el este unul dintre cei mai profunzi poeţi religioşi britanici, cât şi unul dintre cei mai preţuiţi cantăreţi ,,ai naturii” din literatura engleză; în al doilea rând, Hopkins este unul dintre maeştrii recunoscuţi ai formelor originale, unul dintre cei mai şocanţi şi spectaculoşi inovatori al stilului, limbajului şi ritmului poetic şi, în al treilea rând, publicarea prozei sale-note, jurnale, scrisori şi predici - a oferit literaturii engleze un corpus de scrieri autobiografice şi critice, care, în afara unui larg interes intelectual, aduce multă lumină în procesul dezvoltarii şi evoluţiei unei personalităţi artistice unice în literatura mondială.

Calităţile ,,moderne” ale poeziei lui Hopkins, care au intrigat de o maniera atât de spectaculoasă cititorii şi poeţii din ziua de azi, ar putea fi următoarele:

1. Lirismul dramatic, care, aşa cum spune poetul insuşi, combină ,,accentuarea ritmului…..şi naturaleţea expresiei”. Într-o încercare de a încălca pe cât se poate gradul de expectanţă contemporană în privinţa modului în care să sune poezia (Hopkins a numit acest lucru ,,parnasian”), el a amalgamat colocvialul şocant cu banalul surprinzator pentru a face ca poemul să ,,explodeze”. Hopkins a folosit pe scară largă asonanţa, aliteraţia şi rima interioară, nu pentru a obţine în primul rând un efect muzical, ci mai degrabă, unul dramatic.

2. Extraordinara compresiune şi densitate, ce ignoră superfluitatile (de ex. articolele şi pronumele relative) pentru a surprinde o deplină intensitate a sentimentului. Caracterul insistent şi emoţional al versului sunt asigurate de limbajul încărcat şi de ritmurile surprinzătoare.

3. Ambiguităţile şi semnificaţiile multiple. Reprezentanţii ,,Noii Critici” americane l-au preţuit în mod deosebit pe Hopkins pentru folosirea straturilor de semnificaţie, cât şi pentru viziunea unificata a mai multor faţete de observaţie în mod simultan.

4. Afirmaţia eliptică. Poezia lui Hopkins sare de la o imagine la alta şi reproduce mişcarea reală a minţii în procesul gândirii sau a emoţiei în sentiment.

5. Preocuparea constantă în privinţa complexităţilor şi fricţiunilor interioare şi psihologice. Hopkins a îmbrăţişat rigida disciplină iezuită pentru a-şi tempera individualismul şi dragostea faţă de lume, iar secolul al XX-lea a descoperit în poet o reflectare a propriilor sale tensiuni intolerabile, deoarece în cazul sau, omul şi artistul se află în conflict permanent cu preotul iezuit.

Iscusit experimentator în domeniul metricii, Hopkins a introdus noi termeni, propriile sale invenţii lingvistice: ’Sprung rhythm’ (ritm abrupt), potrivit caruia împărţirea versului se face după numărul accentelor, indiferent de numărul silabelor; noţiunea de „Inscape”, ce aparent provine din cuvantul ,,landscape” (peisaj), care semnifica pentru el forma şi înţelesul esenţial şi unic al obiectelor sau experientelor, şi poate fi aplicată pornind de la cele mai acute perceptii ale simţurilor până la teritoriul ideilor platonice, cât şi „Instress”, noţiune ce se identifică prin raspunsul perceptiv la o anume experienţă, modul prin care forma unică şi esenţială a experienţei („inscape”) este intensificată şi comunicată.

Studierea de catre Hopkins a poeziei anglo-saxone şi gaelice a avut ca rezultat folosirea pe scară largă a aliteraţiei, onomatopeii, repetitiei şi rimei interne. Poetul utilizează frecvent numeroase cuvinte arhaice şi dialectale, cât şi unele noi, inventate chiar de el. Deseori creaza adjective compuse, uneori unite prin cratima (“dapple-dawn-drawn falcon”), sau situaţii când cratima lipseşte (“rolling level underneath him steady air”).

Evident, elementele de mai sus ar putea duce la concluzia ca poezia lui Hopkins este foarte greu, daca nu imposibil de tradus. Cu toate acestea, ea cunoaşte remarcabile transpuneri în limba română, menţionand aici ampla serie de traduceri datorate poetului roman Miron Kiropol, care reuşeşte în mod magistral să învingă dificultăţile textului englez şi să realizeze remarcabile versiuni româneşti ale celor mai importante poeme ale lui Hopkins. Pentru exemplificare am ales cunoscutul poem hopkinsian God’s Grandeur şi excepţionala versiune româneasca a lui Kiropol, Măreţia lui Dumnezeu.

God’s Grandeur:The world is charged with the grandeur of God. /It will flame out, like shining from shook foil; /It gathers to a greatness, like the ooze of oil /Crushed. Why do men then now not reck his rod?

Generations have trod, have trod, have trod;/And all is seared with trade; bleared, smeared with toil;/And wears man’s smudge and shares man’s smell: the soil /Is bare now, nor can foot feel, being shod./And for all this, nature is never spent; /There lives the dearest freshness deep down things; /And though the last lights off the black West went /Oh, morning, at the brown brink eastward, springs— /Because the Holy Ghost over the bent/World broods with warm breast and with ah! bright wings.

Măreţia lui Dumnezeu:Măreţia lui Dumnezeu umple cerul şi pământul./ Din ea va ţâşni flacăra ca strălucind scuturatul polei;/ Adună o putere ca ulei nămolos pe care apăsându-l/Împroaşcă; de ce atunci azi semenilor nu le pasă de varga ei?/Generaţiile au călcat, au călcat, au călcat;/ Şi totul s-a uscat prin negoţ, tulbure-pângăritor trudind mâna./ Totul a luat mirosul omului, prin el întinat; ţărâna/ Dezgolită acum, niciun picior nu o dibuie, căci e încălţat./ Ce are a face? Natura nu se consumă nicicând;/ Cea mai dragă prospeţime trăieşte în al lucrurilor străfund./ Şi deşi în negrul apus ultimele lumini se îngroapă,/ Tu, dimineaţă, la marginea brună a răsăritului sari peste groapă./Pentru că Duhul Sfânt cloceşte lumea, gârbovit sub povară,/ Cu fierbintele sânului său şi cu a aripilor sale primăvară. În romaneşte de Miron Kiropol.

© 2007 Revista Ramuri